Țara „Cetății de piatră”, alternanță de sălbăticie și liniște de început al timpului măsurat doar de siluetele zvelte ale turlelor bisericilor, mărturii ale „rostului lumii”, este situată în sudul județului Maramureș. Denumirea zonei etnografice vine de la Cetatea Chioarului, vestită fortificaţie situată pe cursul mijlociu al râului Lăpuş. Prima mențiune documentară a Chioarului datează de la începutul secolului al XIII-lea și se referă la hotarul pădurii Finteuș, fiind urmată de un alt document care vorbește despre pădurea Chechișului.

Cetatea Chioarului a fost amintită pentru prima oară în 1319, într-un document în care se arată că „nobilii transilvăneni, răsculați împotriva regelui Carol I Robert de Anjou, au cucerit cetățile Cehu și Chioar”. În 1367 cetatea a intrat în posesia lui Drag, iar în 1378 apare cu numele castrum Kewar, aflată în proprietatea voievozilor maramureșeni Balc și Drag. Chioarul este amintit în comitatul Solnocului de Mijloc, fiind menționat în diploma regală sub numele „Castrum nostrum” (1378), „Castrum regium Kouar vocatum” (1392),„Castrum nostrum Kowuar nuncupatum in Zolnok” (Cetatea noastră numită Kowuar în Solnoc) în 1397.

Chiar dacă denumirea actuală (Chioar) este o adaptare fonetică întrucât autoritățile maghiare ale vremii au tradus denumirea în Kövár (< magh. kő „piatră” + magh. vár „cetate”), existența numelui de villa olachalis în documente ale anului 1405, atestă că satele care aparțineau acestui domeniu erau românești, exceptând satele Coltău și Cătălina care erau ungurești, precum și alte două sate, mixte, Berchez și Lăpușel. Satele domeniului Cetății Chioar apar însoțite, în urbariul din 1566, de mențiunea: „ceteri omnes sunt Walachici Wayvodatus distributi ab antiquo” (toți ceilalți sunt din vechime împărțiți în voievodate românești).

Chioarul cuprinde atât satele ce au aparținut domeniului Baia Mare („fisculaș”) și cetății Chioar (așa-numita „Țară a Chioarului”), precum și satele dintre Baia Mare și Seini. Geografic, zona etnografică Chioar se întinde la răsărit de la Cavnic pînă la vîrful Șatra și dealul Pietriș, apoi pe versantul estic și sudic al masivului Preluca (precum și pe culmea Breaza și podișul Boiu) se ajunge, pe dreapta Someșului, pînă la Seini, iar limita de nord a Chioarului este marcată de partea de sud a munților Gutîi, de la Seini pînă la Cavnic.

În zona etnografică Chioar există un număr însemnat de monumente de arhitectură religioasă, din lemn și din piatră. Majoritatea datează din secolul al XVIII‒lea, iar cîteva din secolul al XIX‒lea. Valoarea artistică remarcabilă a bisericilor de lemn este dată de simplitatea austeră și, în același timp, elegantă a îmbinărilor și a ornamenticii ce conferă un farmec plin de mister acestor splendori arhitecturale.

Bogăția fenomenelor de cultură populară, autenticitatea și originalitatea creației populare, frumusețea și varietatea peisagistică îndeamnă atât la explorare, cât și la contemplare a acestei zone în care întregul material arheologic descoperit demonstrează continuitatea neîntreruptă a populației autohtone românești pe acest teritoriu. 

Municipiul Baia Mare: Biserica de lemn „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Muzeul Satului; Oraşul Baia Sprie: Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Baia Sprie; Comuna Boiu Mare: Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Frâncenii Boiului; Comuna Coaş: Biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” din Întrerâuri | Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” din Coaş; Comuna Copalnic-Mănăştur: Biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” din Preluca Veche | Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” din Cărpiniş | Biserica de lemn „Naşterea Maicii Domnului” din Lăschia | Biserica „Sfântul Nicolae” din Berinţa | Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” din Copalnic; Comuna Mireşu Mare: Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” din Stejera; Comuna Remetea Chioarului: Biserica de lemn „Sf. Ilie” din Posta | Biserica de lemn  „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” din Săpâia | Biserica de lemn  „Naşterea Preacuratei” din Remecioara | Biserica de lemn  „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” din Remetea Chioarului | Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din Berchez; Comuna Săcălăşeni: Biserica de lemn „Sf. Ana” din Coruia | Biserica de lemn  „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” din Culcea | Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” din Săcălăşeni; Comuna Şişeşti: Biserica de lemn  „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” din Plopiş (UNESCO) | Biserica de lemn  „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” din Şurdeşti (UNESCO) | Biserica de lemn  „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” din Şurdeşti (Pe Corni) | Absida Bisericii de lemn din Şişeşti  | Biserica „Cuvioasa Paraschiva” din Cetăţele; Oraşul Şomcuta Mare: Biserica de lemn  „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” din Buteasa | Biserica de lemn  „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” din Codru Butesii | Biserica de lemn  „Sf. Arhangheli” din Vălenii Şomcutei; Comuna Valea Chioarului: Biserica de lemn  „Sf. Nicolae” din Valea Chioarului | Biserica de lemn  „Sf. Arhangheli” din Vărai; Comuna Vima Mică: Biserica de lemn  „Duminica tuturor Sfinţilor” din Dealul Corbului