• Denumirea monumentului: Biserica de lemn „Sf. Ana” din Coruia;
  • Datare: 1794;
  • Cod LMI: MM-II-a-A-04553;
  • Adresa: sat Coruia, str. Alexandru Vaida Voievod nr. 11, comuna Săcălăşeni, jud. Maramureş
  • Coordonate: 47.5651, 23.59195

Galerie de imagini – 2019

Biserica de lemn „Sf. Ana” din Coruia

Galerie de imagini – 2008 (arhiva MJIA MM)

Biserica de lemn „Sf. Ana” din Coruia;

Galerie de imagini – 2004 (arhiva MJIA MM)

Biserica de lemn „Sf. Ana” din Coruia;

Fotografii, hărți și planuri din arhiva DJC Maramureș

Biserica de lemn „Sf. Ana” din Coruia

  • Datare: 1794;
  • Cod LMI: MM-II-a-A-04553;
  • Adresa: sat Coruia, str. Alexandru Vaida Voievod nr. 11, comuna Săcălăşeni, jud. Maramureş
  • Coordonate: 47.5651, 23.59195

Date despre localitate:

Satul Coruia este atestat documentar pentru prima dată în anul 1405, sub numele de Korullya. În 1475 se atestă apartenenţa sa la domeniul Cetăţii Chioar, apărând în document drept Karulya. Până în 1555 aparţine familiei Dragfi, apoi timp de 10 ani devine proprietatea lui Bathory Gheorghe şi a fiului său. În 1565 devine proprietate enorială, ca în sec. XVIII-lea să fie donată de principele Transilvaniei, familiei Ver. În 1733, satul avea 40 de familii româneşti şi 4 preoţi ortodocşi (Lucaci, Andrei, Grigore şi Nechita). În Evul Mediu satul era o aşezare iobăgească, populaţia fiind împroprietărită în parte în 1854, apoi în 1924.

 

Date despre monument:

Tradiţia spune că biserica a fost construită în 1500 în locul numit „Pinder”, iar în 1784 a fost strămutată pe locul actual. Această biserică ar fi aparţinut iobagilor, iar o alta, care aparţinea nemeşilor, nefiind întreţinută, s-a prăbuşit. În însemnarea de la intrare cu litere chirilice se atestă anul şi numele constructorului: „Anul D(upă) M(ântuire)1794 (___) noiembrie 11 s-au ridicat. Fărcaş Ianoş ţămărman (lemnar)”, iar în biserică pe cafas scrie „La anul 1794 s-au făcut Beserica aceasta prin Fărcaş”. Pictura s-a realizat în 1807 de un zugrav anonim. Anul picturii este scris cu vopsea pe cafas „Anul Domini 1807”. Însă această pictură nu se păstrează, fiind înlocuită în 1928 de Szieber, aşa cum atestă însemnarea din spatele altarului: „A fost pictat în anul 1928, preot Vasile Cîmpianu, a pictat Szieber.”

Planimetria construcţiei cuprinde un pridvor, pronaos, naos şi absidă pentagonală decroşată, cu pereţii executaţi din lemn de stejar, rostuiţi la colţuri în căţel, dublaţi de stâlpi verticali, ce susţin nişte console scobite concav, pe care stau nişte grinzi masive, profilate, ce acoperă spaţiul liber de sub streaşină.

Fundaţia este de piatră şi lemnul construcţiei este de stejar. Faţada şi pereţii exteriori sunt cuprinşi la nivelul ferestrelor de o torsadă bine scoasă în relief, iar uşa de intrare, înlocuită între timp, are ancadramentul ornamentat cu caneluri şerpuite, câmpuri de romburi, torsade şi rozete solare măiestrit lucrate.

Acoperişul de formă unitară are la capătul coamelor semicoifuri cu cruce şi un turn clopotniţă înălţat în două trepte până la foişorul prevăzut cu o galerie de arcade, cu contrafişe modelate, cu proeminenţe rotunjite sub forma unor coarne de berbec. Coiful, foarte elansat, de secţiune octogonală are baza pătrată cu patru turnuleţe pe colţuri şi o cruce cu patru baze în vârf.

Pridvorul are stâlpi masivi de susţinere şi o cunună ce se leagă prin contrafişe rostuite în dinţi de lup, cu proeminenţe asemena coarnelor de berbec, în arcade ornamentate cu şiruri sub forma spicului de grâu, terminate în volute cu rozete solare.

Pronaosul se desparte de naos printr-un perete cu deschideri în arcade susţinute de stâlpi decupaţi circular cu câte două adâncituri zugrăvite în cele trei culori naţionale.

  • Proiect nr. 5966/1979 Delimitarea zonelor de protecţie, relevare şi fotografierea monumentului de arhitectură realizat de Centrul de Proiectare Judeţean Maramureş (Scurt istoric al localităţii şi al monumentului)

Date de contact pentru vizitatori:

?>