• Denumirea monumentului: Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” din Stejera
  • Datare: 1800;
  • Cod LMI: MM-II-m-B-04753;
  • Adresa: sat Stejera, nr. 15, comuna Mireşu Mare, jud. Maramureş
  • Coordonate: 47.44341, 23.42322

Galerie de imagini – 2019

Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” din Stejera

Galerie de imagini – 2004 (arhiva MJIA MM)

Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” din Stejera;

Fotografii, hărți și planuri din arhiva DJC Maramureș

Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” din Stejera

  • Denumirea monumentului: Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” din Stejera
  • Datare: 1800;
  • Cod LMI: MM-II-m-B-04753;
  • Adresa: sat Stejera, nr. 15, comuna Mireşu Mare, jud. Maramureş
  • Coordonate: 47.44341, 23.42322

Date despre localitate:

Localitatea Stejera este atestată la anul 1405. (Dorin Ştef, în DEL MM, citându-l pe Coriolan Suciu – Dicționar istoric al localităților din Transilvania, 1967-1968 consideră ca primă atestară documentară anul 1733). Peste locuitorii satului au trecut numeroase invazii străine care au pustiit satul, culminând cu anul 1848, când honvezii lui Kosuth au ars până în temelii satul, afectând serios și biserica de lemn.

Date despre monument:

Biserica de lemn din Stejera a fost construită la 1700 pe locul uneia mai vechi. În Şematismul Eparhiei Greco-Catolice de Maramureş este precizat ca an al construirii tot 1700, însă în istoricul din arhiva DJC Maramureş se precizează că biserica ar fi fost construită în 1800 pe cheltuiala contelui Teleki din Pribileşti, care a dăruit-o localnicilor. Pictura a fost realizată în 1843, conform pisaniei din naosul bisericii: „La o pictorit în anul 1843, fiind episcop Lemeny, preot Pop Ion paroc Cozma Urs, diac Buie Nuţ, curator Buie Grigor, fetul Buie Toader, pictor Veres Adalbert”. Afectată în anul 1848, ea a fost refăcută imediat. În timp, biserica a suferit mai multe intervenții, ultima prin anul 1970, când a fost înlocuită o grindă din pronaos ce susține acoperișul.

Biserica de lemn din Stejera este de mici dimensiuni. Are un pridvor prevăzut cu o arcadă frontală sprijinită direct pe patru stâlpi sculptați în partea superioară, din care se mai păstrează doar trei, cu o deschidere centrală arcuită și două deschideri laterale, fiecare având câte două arce ornamentate cu o linie simplă pe margini, prinse în locuri decupate direct în grindă.

Turla bisericii, care nu depășește 13 metri înălțime, este prevăzută cu un foișor modest cu câte două arcade laterale sprijinite pe stâlpi, ce se îmbină în partea superioară în același stil specific cu arce unite de un ic central sub formă de potir, element simbolic de esență creștin-ortodoxă.

Cununa care susține șarpanta prezintă o particularitate, fiind susținută de icuri crestate în cinci trepte fixate în cuie de lemn lateral pe colțuri și centru, imitând îmbinările în trepte a grinzilor superioare în scopul evazării streșinii acoperișului, fiind o soluție ingenoiasă a meșterilor locali.

Pictura, realizată în manieră naivă de un anumit pictor Adalbert, în anul 1843, în timpul parohului Cosma Vasile și al episcopului Ioan Lameni, se mai păstrează prin câteva scene compoziționale cum ar fi: Visul și Scara lui Iacov, Nașterea lui Iisus, Cei Trei Crai de la Răsărit, Duminica Floriilor, când Iisus intră în Ierusalim, călare pe asin, apoi Patimile cu momentul Pilat, Flagelarea, Urcușul Golgotei și Iisus Răstignit. Spațiile libere sunt umplute cu steluțe roșii în șase colțuri și îngeri sunând din trâmbițe.

  • Man, Grigore, Biserici de lemn din Maramureș, Editura Proema, Baia Mare, 2005.
  • Suciu, Coriolan, Dicționar istoric al localităților din Transilvania, Editura Academiei, București, 1967-1968.
  • Șainelic, Sabin, Șainelic, Maria, Zona etnografică Chioar, Editura Sport-Turism, București, 1968.
  • Ștef, Dorin, Dicționar etimologic al localităților din județul Maramureș, Editura Etnologica, Baia Mare, 2016.

Date de contact pentru vizitatori: