Institutul de Arheologie al Academiei Române, filiala Iaşi, în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului și cu Direcția Județeană pentru Cultură a județului Maramureș, au organizat în perioada 19-22 septembrie 2019 la Baia Mare cel de-al treilea seminar din seria de întruniri cu genericul „Managementul siturilor UNESCO din România”. Seminarul a avut ca temă de discuții „Evaluarea monumentelor înscrise în Lista patrimoniului mondial și raportarea periodică”.

În cadrul seminarului, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale “LIVIU BORLAN” Maramureș a prezentat rezultatele proiectelor „Biserici din Ţara Lăpuşului. Tururi Virtuale” (2018) şi „Biserici din Ţara Chioarului. Tururi virtuale” (2019), proiecte co-finanţate de Administraţia Fondului Cultural Naţional în 2018 şi 2019.

În cadrul celor două proiecte mai sus amintite sunt vizate şi obiective UNESCO din Maramureş, respectiv bisericile de lemn din Rogoz, Şurdeşti şi Plopiş.