Invitaţie la călătorii virtuale prin monumentele maramureşene

De curând a fost finalizat un al doilea proiect de cercetare şi promovare a monumentelor istorice din Maramureş: „Biserici din Ţara Chioarului. Tururi virtuale” co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul din acest an este o continuare firească a demersului din anul 2018, când au fost cercetate şi promovate 30 de biserici din Ţara Lăpuşului, într-o manieră inovativă, bazată pe noile tehnologii de fotografiere şi prezentare în mediul on-line.

Cele două proiecte implementate de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Liviu Borlan” Maramureş, alături de alte instituţii de învăţământ şi cultură din judeţ (Facultatea de Litere din Baia Mare, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Maramureş, Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară Maramureş, Ordinul Arhitecţilor din România – filiala NV, Aedilis Proiect), reprezintă un bun început, parte dintr-un amplu program de promovare a patrimoniului cultural maramureşean în mediul on-line, încurajând astfel accesul tinerei generaţii la cultură şi la valorile moştenirii culturale. Astfel, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Liviu Borlan” Maramureş intenţionează ca până în anul 2021 să cerceteze şi să promoveze în mediul on-line 100 de biserici reprezentative pentru cele patru zone etnografice ale Maramureşului (Ţara Lăpuşului – 2018, Ţara Chioarului – 2019, Ţara Maramureşului – 2020, Zona Codrului – 20121), oferind vizitatorilor posibilitatea de a vedea în amănunt aceste monumente.

Proiectul din acest an, „Biserici din Ţara Chioarului. Tururi virtuale” a vizat cercetarea şi promovarea a 30 de biserici, monumente istorice din Ţara Chioarului, prin realizarea de tururi virtuale, fotografii de ansamblu şi de detaliu, hărţi și scurte descrieri ale acestor obiective, precum și publicarea informațiilor în mediul on-line. Proiectul propune, prin utilizarea unor mijloace de informare virtuale-interactive, cu un impact puternic asupra utilizatorilor de internet, adoptarea unor metode moderne de punere în valoare a patrimoniului național din Ţara Chioarului. Astfel, pentru fiecare monument istoric au fost realizate tururi virtuale, având diferite „puncte de staţie” – puncte de rotire 360 grade. În acest fel, având cel puţin 4 puncte de staţie pentru fiecare monument, se oferă vizitatorilor aspecte din exterior, dar şi din interior (pronaos, naos, altar), concretizate în peste 140 de panorame.

Dincolo de latura de promovare cultural-turistică a acestor obiective, proiectul are şi menirea de a trage un semnal de alarmă în privinţa unor monumente aflate într-o stare mai puţin bună de conservare, fiind în pericol de a se deteriora iremediabil în timp. Rezultatele campaniilor de cercetare intreprinse de echipa de proiect în cei doi an reprezintă, aşadar, un „stop-cadru” al stării actuale de conservare a monumentelor, datele obţinute putând fi utilizate pentru eventualele lucrări de restaurare ulterioare.

Vă invităm să vizitaţi virtual, începând de săptămâna viitoare, 60 dintre cele mai frumoase biserici (monumente istorice) din Ţara Lăpuşului şi Ţara Chioarului în cadrul portalului web: www.culturamm.ro!

Ioan Buda Ţeţu

Sursa: Glasul Maramureşului, nr. 6837, sâmbătă, 16 noiembrie 2019, p. 5;

?>