Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din Berchez

Biserici de lemn, Biserici de zid

  • Denumirea monumentului: Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Berchez;
  • Datare: sec. XIX;
  • Cod LMI: MM-II-m-B-04520;
  • Adresa: sat Berchez, nr. 126, comuna Remetea Chioarului, jud. Maramureş
  • Coordonate: 47.51814, 23.50396
Tur virtual - Biserica "Sf. Ioan Botezătorul" din Berchez

Galerie de imagini – 2019

Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Berchez

Galerie de imagini – 2008 (arhiva MJIA MM)

Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Berchez

Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Berchez

  • Denumirea monumentului: Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Berchez;
  • Datare: sec. XIX;
  • Cod LMI: MM-II-m-B-04520;
  • Adresa: sat Berchez, nr. 126, comuna Remetea Chioarului, jud. Maramureş
  • Coordonate: 47.51814, 23.50396

Date despre localitate:

Localitatea estea atestată documentar în anul 1351 cu numele de Berkes, 1405 Berkez, 1647 Berkesz, 1767 Sáros Berkesz, Sárosberkesz, 1800 Sáros Magyar Berkesz, Bertez, 1854 Berlesz, Bercheș, 1913 Magyarberkesz. În anul 1378 localitatea, alături de alte localități din zonă, a fost donată lui Balc și Drag, fii lui Sas Voievod din Maramureș.

În secolul XVI localitatea a primit dreptul de a ține târg, privilegiu întărit în secolul următor de principele Transilvaniei. Datorită poziționării localității în apropierea Cetății Chioar, dintre localnici erau recrutați străjeri pentru această cetate; cei recrutați din alte localități, după terminarea stagiului, se stabileau cu domiciliul în Berchez. Ca stăpâni ai moșiei Berchez sunt amintiți descendenții familiei Dragffi, apoi ajunge în posesia familiilor Roth Orban și Balint. Din această localitate este de origine familia Katona, care a dat generații de căpitani, conducători și comandanți ai Cetății Chioarului și, mai târziu, ai districtului Chioar.

Date despre monument:

Biserica cu hramul Sfântul Ioan Botezătărul a fost construită în anul 1704. Se pare că biserica a fost ridicată inițial în vechea vatră a satului (Pusta), în apropierea vechiului cimitir reformat. La un moment dat, probabil în jurul anului 1855, familiile s-au mutat în actuala localitate aducând cu ei și bisericuța. Din cauza intervențiilor ulterioare, respectiv a tencuirii exterioare și a acoperișului cu tablă zincată, biserica a intrat târziu pe lista monumentelor istorice.

Biserica este construită din voiog și cărămidă, în exterior sunt vizibile și alte materiale de construcție precum piatra și lemnul. Este tencuită atât în exterior cât și în interior. Biserica este structurată în pridvor, pronaos, naos și altar poligonal. Pridvorul are două deschideri frontale, în partea dreaptă având o fereastră cu două ochiuri. Din pridvor se urcă în podul bisericii pe o scară de lemn. Turnul, cu coiful hexagonal. este zidit și placat cu tablă. Pronaosul are două ferestre laterale; pereții sunt tencuiți și zugrăviți cu rolă cu motive florale, în tehnica specifică anilor 1980-1990 și cu icoane, recent pictate.  Naosul are câte două ferestre laterale; pereții sunt tencuiți și zugrăviți, în același fel ca și pronaosul, cu icoane atârnate. În zona de trecere către boltă, de jur împrejur, se află o friză decorativă, în care alternează Crucea cu elemente florale. Bolta naosului prezintă pe fundal cerul înstelat și are pictate următoarele scene, în părțile laterale: Nașterea Domnului și Învierea Domnului, iar în zona centrală în medalion Iisus Pantocrator. Iconostasul tencuit, pe un fundal bej-deschis prezintă scena Cina cea de Taină încadrată de două icoane Iisus Hristos având pe cap coroana de spini și Tânguirea Maicii Domnului. Altarul, poligonal, prezintă două ferestre laterale, pereții sunt tencuiți în același stil, iar bolta este zugravită cu motivul cerului înstelat. Pe Sfânta Masă se află un Crucifix cu Iisus Răstignit, iar pe pereți icoane recente, atârnate.

În imediata apropiere a bisericii se află clopotnița iar de jur împrejur sunt morminte.

  • Coriolan Suciu, Dicționar istoric al localităților din Transilvania, Editura R.S.R., București, 1967, vol.I, p.71;
  • Andrei Gh. Latiș, Maramureșul și Ținuturile Sătmărene. Centre locuite, orașe și sate. Monografie, vol. IV, Baia Mare, 1967, p. 101. 102.