• Denumirea monumentului: Biserica de lemn „Naşterea Maicii Domnului” din Dealul Corbului;
  • Datare: 1801;
  • Cod LMI:
  • Adresa: sat Dealul Corbului, comuna Vima Mică, jud. Maramureş
  • Coordonate: 47.44991, 23.68441

Galerie de imagini – 2019

Biserica de lemn „Duminica Tuturor Sfinţilor” din Dealul Corbului;

Biserica de lemn „Duminica Tuturor Sfinţilor” din Dealul Corbului

  • Denumirea monumentului: Biserica de lemn „Duminica Tuturor Sfinţilor” din Dealul Corbului;
  • Datare: 1801;
  • Cod LMI: 
  • Adresa: sat Dealul Corbului, comuna Vima Mică, jud. Maramureş
  • Coordonate: 47.44991, 23.68441

Date despre localitate:

Satul Dealul Corbului se află la sud de Platoul Prelucilor, în apropiere de Cheile Lăpuşului. Localitatea apare pentru prima dată menţionată în Urbariul Cetăţii de Piatră – 1603. De-a lungul vremii, din punct de vedere administrativ, a aparținut de Cetatea Chioarului, comuna Boiu, comuna Vima Mică sau satul Sălniţa. În anul 2011, localitatea avea 86 de locuitori.

Date despre monument:

Biserica de lemn din Dealul Corbului a fost adusă pe actualul loc în anul 1901 din localitatea Copalnic-Mănăştur de către localnicii Ioan Marc şi Ioan Bode. În anul 1987, au avut loc ample lucrări de consolidare a lăcaşului de cult: au fost tencuiţi pereţii exteriori, iar acoperişul din şindrilă a fost schimbat cu unul din tablă zincată. Anul acestor intervenţii este înscris pe turnul bisericii. Biserica are un plan de tip sală, cu dimensiunile de 20×5 metri, pridvorul adăugându-se ulterior. Absida altarului este semicirculară, nedecroşată. Naosul este acoperit de o boltă semicirculară. Turnul clopotniţă este amplasat pe latura vestică, deasupra pronaosului. Pictura a fost realizată în anii 1901 – 1902 de către pictorul Ioan Cristea din Vima Mare. (Protopopiatul Lăpuş; Man, 2005)
Biserica are în prezent hramul „Naşterea Maicii Domnului”, G. Man menţionând în anul 2005 hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor”.
În faţa bisericii se află un monument ridicat în anul 1929 pentru jertfa Eroilor din Primul Război Mondial. De asemenea, în cimitirul din jurul bisericii se găseşte o cruce de lemn, sculptată şi pictată de către meşterul Stan Ioan Pătraş.

  • Protopopiatul Lăpuş = Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului. Protopopiatul Lăpuș. Monografie-Album, Album tipărit cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Justinian Chira și sub îndrumarea Preasfințitului Dr. Iustin Sigheteanul, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, Baia Mare, 2015;
  • Gabor 2003 = Valer Gabor, Monografia comunei Vima Mică, Maramureş, Bucureşti, Fundaţia Culturală Gheorghe Marin Speteanu, 2003;
  • Man 2005 = Grigore Man, Biserici de lemn din Maramureş, Baia Mare, Editura Proema, 2005;

Date de contact pentru vizitatori: